DESPRE UN PRINŢ FĂRĂ TITLU ŞI DESPRE UN ACTOR CU TITLU

Pentru că marţi, 14 februarie a.c., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia civila – a pronunţat decizia referitoare la cererea de recunoaştere a hotărîrii de la Lisabona, din 1955, asupra descendenţei lui Mircea Grigore Carol Lambrino din Regele Carol al II-lea, şi pentru că regele Mihai a ripostat printr-un comunicat, în care a arătat că hotărîrea în cauză nu-i conferă lui Paul al României (se va vedea mai jos de ce-l numesc astfel) nici calitatea de membru al familiei regale, nici drepturi dinastice, oferindu-le din nou ocazia monarhiştilor să se agite, să-şi susţină cauza şi să-şi proclame loialitatea de nezdruncinat faţă de rege, vom vorbi astăzi despre Paul şi despre pretenţiile-i princiare.

Monarhiştii puri şi duri, care-i neagă acestuia calitatea de prinţ şi de membru al familiei regale, aduc, în favoarea opiniei lor, două argumente: legea care interzicea căsătoria membrilor familiei regale cu români (sincronizînd, astfel, legislaţia din România cu cea din alte monarhii europene, în care progeniturile regale nu se puteau căsători decît cu alte progenituri regale, şi respectînd principiul care condusese la aducerea prinţului străin: evitarea luptelor pentru domnie între familiile  aristocratice autohtone) şi clandestinitatea căsătoriei de la Odessa, din 1918, dintre principele moştenitor Carol (viitorul Carol al II-lea) şi Ioana (Zizi) Lambrino (în condiţiile-n care, în orice familie regală, căsătoriile au nevoie de acordul expres al suveranului, fiind, altminteri, lovite de nulitate şi, deci, nu numai nedinastice, ci şi ilegale). Unii cercetători şi istorici contestă primul argument, susţinînd că, la momentul căsătoriei cu pricina, nici o lege nu interzicea căsătoriile dintre vlăstarele regale şi români; astfel, Alex Mihai Stoenescu, în lucrarea sa “Istoria loviturilor de stat în România”, scrie: “În sfîrşit, un ultim argument: nici Constituţia, nici vreo altă lege nu interziceau expres căsătoria unui prinţ moştenitor cu o româncă. Abia în 1926 se va da această lege. Ameţită de soluţia găsită în cazul logodnei secrete dintre Ferdinand şi Elena Văcărescu şi de reacţia liderilor politici, opinia publică a rămas convinsă că membrii familiei regale nu se pot căsători cu români. Dar era fals – nihil obstat”. Personal, nu ştiu dacă legea în cauză exista sau nu, atunci cînd s-au căsătorit Carol şi Zizi; nu am cercetat personal chestiunea, în documente de arhivă, deci nu mă pot pronunţa. Totuşi, chiar şi dacă nu exista această lege, cel de-al doilea argument invocat de regele Mihai şi de susţinătorii săi – clandestinitatea căsătoriei respective – ar fi mai mult decît suficient, pentru a dovedi invaliditatea ei. Legal, deci, nici Ioana (Zizi) Lambrino, nici descendenţii săi nu pot fi consideraţi membri ai familiei regale a României, indiferent de decizia oricărui tribunal al lumii, iar controversatul mariaj nu a fost nici măcar morganatic, cum sînt gata să admită unii monarhişti mai toleranţi, ci de-a dreptul ilegal, Mircea Grigore Carol Lambrino fiind, pur şi simplu, un bastard – totul fiindcă regele Ferdinand nu a fost pus la curent, căci împotrivirea sa faţă de o asemenea mezalianţă ar fi fost sigură.

Cu toate acestea, ce vedem noi astăzi? Că, în toate casele regale europene, legile care le interziceau membrilor acestora căsătoria cu oameni “de rînd” au fost abrogate: cea de-a doua fiică a regelui Spaniei s-a căsătorit cu un handbalist, fiul aceluiaşi suveran, prinţul moştenitor Felipe, s-a însurat cu o jurnalistă, prinţesa Stephanie de Monaco s-a măritat cu bodyguardul ei italian (chiar dacă, ulterior, au divorţat), una din fiicele regelui Suediei s-a căsătorit cu… antrenorul ei de fitness ( ) ş.a.m.d., fără ca vreuna dintre aceste odrasle regale să decadă din drepturile ei dinastice. La fel s-a întîmplat şi în familia noastră regală, unde fiicele regelui Mihai şi-au ales soţii – ce-i drept, mai puţin sportivi şi mai mult intelectuali – tot dintre oamenii “de rînd”: principesa Elena s-a măritat cu profesorul  Robin Medforth-Mills (n. 8 decembrie 1942 – m. 2 februarie 2002), iar principesa Margareta, prima născută, cu actorul român Radu Duda. Dar, atenţie: spre deosebire de familiile regale europene care încă mai domnesc, a noastră este obligată, legal vorbind, în absenţa unui stat monarhic şi a unui parlament care să modifice vechea legislaţie din timpul regatului, să respecte toate normele aflate în vigoare în momentul abdicării lui Mihai; or, căsătoriile fiicelor acestuia nu le respectă. Şi, totuşi, majestatea sa nu şi-a decăzut fiicele din drepturi, ba din contră: pe Margareta a proclamat-o principesă moştenitoare (o altă abatere flagrantă de la legislaţia în vigoare pe timpul monarhiei, care, conform legii salice, le excludea pe femei de la tron), pe Radu Duda l-a făcut principe al României, iar pe fiul Elenei şi al profesorului  Medforth-Mills – de asemenea, principe al României şi, în plus, urmaş la tron al Margaretei, care nu are copii.

Aşa stînd lucrurile, cred că se impun două constatări simple. Mai întîi că, în contextul general al renunţării la legile nedrepte care-i obligau pe membrii familiilor domnitoare europene să se căsătorească numai cu persoane provenite din acelaşi mediu, căsătoria dintre Carol şi Zizi Lambrino devine, în ochii celor de azi, validă şi legitimă, nu din punct de vedere legal, ci moral. Apoi, că regele Mihai şi susţinătorii săi pozează în legalişti feroci, cînd vine vorba de Paul şi de pretenţiile lui, contestîndu-i-le pe baza legislaţiei în vigoare pe timpul monarhiei, dar încalcă, respectiv ignoră într-o veselie aceeaşi legislaţie, cînd vine vorba de principesa Margareta, Radu Duda şi principele Nicolae.

Să fiu bine înţeles: nu am nimic împotriva regelui Mihai şi nu-l agreez cîtuşi de puţin pe Paul al României. Dimpotrivă, îl apreciez mult pe cel dintîi, cred că a avut merite incontestabile în istoria noastră şi că este un om deosebit, şi îl detest pe cel de-al doilea, pe care îl consider un parvenit, un caraghios şi un nemernic, care, în disperarea-i de a fi recunoscut şef al familiei regale, a proferat cele mai false şi mai abjecte calomnii la adresa majestăţii sale. Dar nu-mi place această dublă măsură, cu care operează monarhiştii: Paul, căruia, incontestabil, îi curge prin vene sînge regal, nu este prinţ, deoarece, contrar legii de odinioară, bunica sa dinspre tată a fost femeie “de rînd” şi româncă, pe cîtă vreme “umilul” român Radu Duda este principe şi soţ legitim al Margaretei, iar Nicolae, fiul “plebeului” profesor  Medforth-Mills,  este prinţ şi succesor la tron, în ciuda aceleiaşi legi.

Aşa că, din două, una: ori actorul Radu Duda, Nicolae Medforth-Mills şi Paul sînt toţi prinţi ai României, ori nu este nici unul. Din această dilemă nu putem ieşi!

DESPRE AYA, ŞTOARFA RĂSCOAPTĂ CARE A CONFISCAT BLOGUL LUI ADRIAN NĂSTASE

Cine a avut curiozitatea să intre vreodată pe blogul lui Adrian Năstase, a remarcat, fără îndoială, printre comentatorii din acest spaţiu, un specimen bizar, cu un comportament uluitor, chiar halucinant, am putea spune. Acesta sau, mai curînd, aceasta comentează, de cîţiva ani, deja, sub pseudonimul “Aya“. Panarama postează, aproape zilnic, vreo zece mesaje (cu o marjă de eroare de +5/zi), cele mai multe kilometrice şi, deci, de necitit, în care fie face “analize inteligente”, prin care caută să iasă-n evidenţă cu intelectul şi cultura pe care se iluzionează că le posedă, fie atacă alţi comentatori, care, în prealabil, nici nu catadicsesc s-o bage-n seamă, cu o mitocănie şi o agresivitate tipice pentru orice neam prost ieşit din mocirlă. Superficialitatea “cearşafurilor” pe care Aya le-ar dori analize fine, insistenţa cu care-i dă sfaturi lui Adrian Năstase, fără ca el să i le ceară, gratuitatea imbecilă şi, adesea, obscenă (la propriu) cu care se leagă de alţi comentatori şi, nu în ultimul rînd, exprimarea rudimentară, precară, incoerentă şi, de multe ori, incorectă, din punct de vedere gramatical, toate acestea, deci, stau mărturie a calităţii umane extrem de scăzute a individei despre care vorbesc. Hilară, dacă nu ar fi insuportabilă, Aya încearcă, disperată, să-şi construiască o imagine de mare doamnă, dîndu-se permanent în stambă cu cele cîteva nume celebre, titluri şi citate care i-au trecut pe la ureche şi scremîndu-se din răsputeri, cît o ţin rărunchii, să fie şi deşteaptă. Pentru a nu-i plictisi pe cititorii “Luptei de clasă”, nu voi reda aici nici un fel de mostre din comentariile cu care a acaparat, pur şi simplu, blogul lui Bombonel. Mă voi mulţumi, doar, să remarc că, evident, cine ştie, cunoaşte, iar cine nu ştie, se poate convinge oricînd, chiar pe blogul lui Adrian Năstase, pe care sus-numita l-a transformat, de ani buni, în arenă de circ.

Dar cine este Aya, în viaţa reală? Pe numele adevărat Ilie Ionica (sic!), ea are 58 de ani.  Dacă nu cumva a ieşit la pensie pe caz de boală, acum un an sau un an şi ceva, lucrează ca expert parlamentar la Camera Deputaţilor, la grupul PSD. Puteţi vedea declaraţia ei de avere aici: http://www.cdep.ro/pls/dic/declaratii.salariat?idl=6000000&idm=2752. După ce a colaborat îndeaproape cu Adrian Năstase (a făcut traduceri pentru el, i-a făcut cafeaua zilnic, cît a fost preşedintele Camerei Deputaţilor, şi a îndeplinit multe alte roluri mărunte pe lîngă marele om, fiind ceva între secretară şi femeie de serviciu), ea crede că este îndreptăţită să fie un fel de stăpîn al blogului acestuia. În numeroase ocazii, răspunde în numele lui Bombo’ diferiţilor comentatori şi, uneori, crede că are dreptul să-l tragă şi la răspundere. Are impresia că Năstase este înnebunit după ea şi asta o face să fie foarte posesivă. De fapt, el este doar amabil, finuţ, cum îl ştim, şi nu vrea să-i spună, verde-n faţă: “Da’ mai du-te-n Dumnezeu, femeie, că m-ai înnebunit!”, dar ea nu înţelege sau nu vrea să înţeleagă. Numeroase au fost momentele cînd postările ei i-au făcut chiar însemnate deservicii de imagine fostului premier, ca, de pildă, campania ei, aproape împotriva tuturor celorlalţi comentatori de pe blog, pentru apărarea şi reabilitarea lui Pacepa sau tiradele pro Tismăneanu, pe care îl cunoaşte încă din copilărie şi-l dezmiardă cu apelativul drăgăstos “Volodea”. Şi exemplele pot continua.

Afecţiunea Ionicăi, alias Aya, pentru generalul de Securitate trădător are legătură cu viaţa ei privată, de familie.  Maică-sa, fostă securistă, colaboratoare apropiată a lui Pacepa, a murit de cancer cînd ea era studentă în anul 2-3 la ASE. Ionica/Aya este convinsă că Pacepa este tatăl ei adevărat, convingere la care a ajuns din felul cum îi vorbea mamă-sa despre acesta, dar pe care i-a întărit-o şi tatăl ei oficial, din acte, care deseori îi adresa reproşuri de genul: “Eşti o curvă, ca şi mă-ta”. Întreaga sa viaţă a fost o libertină, fapt care a făcut ca, înainte de 1989, să fie condamnată la cîteva luni de muncă în folosul comunităţii, pentru parazitism şi vagabondaj. Este un fel de nimfomană, care, şi la cei aproape 60 de ani ai săi, se crede o frumuseţe şi umblă după bărbaţi cu limba scoasă. De vreo 15 ani, trăieşte cu unu’ Dani, de profesie geolog, dar, simultan, are aventuri şi cu alţi masculi, amatori de concubinaj în trei. De vreo trei ani, partener de mariaj cu Dani este Liviu, de meserie topograf (“ELMMAR”, pe blogul lui Năstase, cel care sărea în apărarea Ayei ori de cîte ori cineva îi replica aşa cum merită şi care, la un moment dat, s-a plîns, pe acelaşi blog, că a găsit comentarii pe care nu le-a scris el, semnate cu pseudonimul său, pentru ca apoi să se afle că le scrisese Ionica, din domiciliul conjugal, dar, în marea ei prostie, uitase să-şi treacă numele de împrumut în caseta destinată special acestui scop, în locul celui al lui ELMMAR). Pe Liviu/ELMMAR, l-a determinat să-şi părăsească soţia, în Turnu Măgurele, şi să se mute acasă la ea, împreună cu Dani. Nu am cunoştinţă dacă acest inedit şi dezgustător menaj în trei mai funcţionează şi astăzi sau, între timp, Aya/Ionica a renunţat la unul dintre parteneri ori la amîndoi.

Din punct de vedere fizic, Aya se încadrează perfect în tipul “din spate divină, din faţă ruină” sau “din spate liceu, din faţă muzeu”. În plus, are şi o voce groasă, de bas, dogită rău, care te zgîrie pe timpane, din cauza fumatului şi consumului excesiv de tării, vodcă şi coniac. Spre ilustrare, voi ataşa mai jos cîteva fotografii, făcute cu vreo 3-4 ani în urmă. Într-una din ele, ştoarfa răscoaptă apare împreună cu Dani, iar în alta, apare numai Elmmar.

P.S.: Dar, înainte de fotografii, cîteva cuvinte despre Manuela, “moderatoarea” blogului lui Adrian Năstase. Lucrând la Camera Deputaţilor, pentru grupul PSD, deci în apropierea lui Năstase, Aya/Ionica are acces direct şi la moderatoarea blogului acestuia, Manuela, pe care a determinat-o să-i accepte toate atacurile abjecte la persoană şi să oprească majoritatea comentariilor trimise ca replici către Aya sau către grupul agreat de ea (LePrince, contele, Mimosa pudica, Harabulă şi, mai nou, dan capitan de plai). Aşa se face că, astăzi, după ce am trimis spre postare nişte răspunsuri adresate Ayei, care, ca întotdeauna, s-a băgat ca musca-n curul vacii şi m-a atacat prosteşte, fără ca eu s-o fi băgat în seamă, şi după ce am insistat pe lîngă Manuela să nu lase mesajele cu pricina în aşteptare, ca de obicei, am fost banat. Ca să vă daţi şi voi seama ce “moderatoare” DE CĂCAT este această Manuela!!!

P.P.S.: Pentru că, uneori, am postat pe acest blog articole satirice, ţin să precizez că acesta nu este unul dintre ele. Toate informaţiile de mai sus sînt perfect adevărate şi le-am primit, împreună cu fotografiile, de la cineva care a cunoscut-o pe Aya personal. Eu nu fac decît să le reproduc aici, fără să adaug sau să schimb absolut nimic.

Şi acum, pozele. Dacă vreţi să le măriţi, daţi click pe ele. Atenţie: fotografiile nu sînt recomandate minorilor şi persoanelor cu probleme cardiace!!! Conţinutul lor greţos e explicit!

Ionica şi căţelul, la Ecuries du centaure:

Ionica de Craciun, “intelectuală”, la computer:

Ionica cu Dani:

Toujours Montmartre:

Liviu:

ŞOBOLANUL DE CANAL ŞI ŞOARECELE DE BIBLIOTECĂ

UPDATE (12 februarie 2012): Totuşi, şobolanul nostru mai are o şansă. Ultimele descoperiri ale ştiinţei îl pot ajuta să-şi amelioreze capacităţile intelectuale. Citiţi aici: http://www.descopera.ro/dnews/8810741-unui-sobolan-i-a-fost-implantat-cu-succes-un-cerebel-artificial.

Pentru prima oară de cînd există acest blog, ne vom abate de la tema lui predilectă – politica – ,  pentru a face puţină zoologie. Mai exact, vom vorbi astăzi despre două animale strîns înrudite, care aparţin aceluiaşi ordin – Rodentia (Rozătoare) – ,  aceluiaşi subordin – Sciurognathi – ,  aceluiaşi infraordin – Myodonta – ,  aceleiaşi superfamilii – Muroidea – şi, în sfîrşit, aceleiaşi familii – Muridae. Pe scurt, vom discuta despre şobolanul de canal şi şoarecele de bibliotecă.

                                     

Şobolanul de canal (vezi ilustraţia de mai sus) este unul din cele mai dezgustătoare animale de pe Terra. Oricît am scotoci în regnul animal, ne-ar fi greu să găsim o jivină mai scîrboasă decît el. Rozător de mari dimensiuni (măsoară, fără coadă, între 20 şi 28 de centimetri, iar cu coadă, pînă la 50 de centimetri, şi cîntăreşte între 200 şi 550 de grame), universul lui este lumea subterană, întunecoasă, labirintică şi pestilenţială a canalelor de scurgere. În mediul acesta obscur şi fetid, mustind de excremente, şobolanul de canal se simte în elementul său. Aici, nevăzut, necunoscut, la adăpost de lumina crudă şi fără echivoc a soarelui, el ţese cele mai murdare intrigi imaginabile, plănuindu-şi asalturile asupra speciei umane. Animal de o rapacitate înfiorătoare, “înarmat” cu o dantură pe măsură, care cuprinde 16 dinţi – 6 molari superiori, 6 molari inferiori, 2 incisivi superiori, 2 incisivi inferiori – ,  şobolanul nu se dă în lături să răspîndească printre oameni ciuma, apoi să ronţăie, cu o satisfacţie ticăloasă, cadavrele victimelor sale. Dintre cele mai celebre epidemii de ciumă, provocate de aceste creaturi respingătoare, amintim: epidemia din 1347, care a bîntuit prin toată Europa şi a secerat, în numai cîţiva ani, între o treime şi jumătate din populaţia acesteia; epidemia din Londra, din anii 1665-1666; epidemia din Marsilia, din 1720-1722; epidemia din Bucureşti, din 1813-1814, cunoscută sub numele de “Ciuma lui Caragea”, pentru că a coincis cu urcarea acestui domn fanariot pe tronul Ţării Româneşti; şi, în sfîrşit, ciuma portocalie, izbucnită în România, la finele anului 2004, şi care mai face ravagii şi astăzi. Legenda care îi atribuie şobolanului de canal o inteligenţă extraordinară este exact asta: o legendă. În realitate, faimoasa lui “inteligenţă” se limitează la un instinct primar şi animalic de supravieţuire şi de satisfacere a propriilor interese. Hidos, prost, rău, lipsit de maniere şi de afecţiune, incapabil să se ataşeze de oameni, ca alte animale (cîinele, pisica, păsările…), şobolanul duce împotriva acestora o luptă neobosită şi feroce, dar poate fi înfrînt printr-o metodă simplă: deratizarea. Aaa, şi să nu uităm: singurul mediu agreat de şobolan, în afara canalelor de scurgere, sînt vapoarele, pe care, însă, le părăseşte cu laşitate, imediat ce încep să se scufunde.

                                                 

Spre deosebire de şobolanul de canal, şoarecele de bibliotecă (vezi ilustraţia de mai sus) este un rozător de talie mică: 4,5 – 12,5 cm lungime, la care se adaugă o coadă cam de aceleaşi dimensiuni; de regulă, atinge o greutate de 30 grame, specimenele de 60 de grame fiind excepţii. Şoarecele de bibliotecă nu are nimic din rapacitatea şi caracterul respingător al şobolanului. El este o creatură neînsemnată şi inofensivă, care nu propagă molime şi nu roade cadavre, preferînd, în locul lor, hîrtia. Lipsit de aspectul greţos şi de obiceiurile grosolane ale şobolanului, şoarecele de bibliotecă ar putea fi considerat chiar drăgălaş, dacă nu ar poseda, în schimb, o trăsătură de caracter dezagreabilă: infatuarea. Căci, petrecîndu-şi viaţa printre cărţi şi hîrţoage, pe care le devoră (la propriu), el ajunge, invariabil, să se considere un intelectual de rasă şi să se creadă buricul pămîntului, căpătînd ifose deplasate şi de-a dreptul enervante. Uneori, îngîmfarea aceasta este urmată, în mod firesc, de ambiţie. Convins de valoarea sa, şorecele de bibliotecă crede că are dreptul la mai mult, că meritele lui trebuie neapărat recunoscute şi răsplătite în mod public şi, cuprins de un carierism furibund, încearcă şi el, asemenea şobolanului, să cucerească rasa umană. Lipsit, însă, de forţa, de brutalitatea şi de viclenia rudimentară a confratelui său mai mare, şoarecele este, în principiu, sortit din start eşecului. Atunci, singura lui şansă rămîne aceea de a se pune în slujba şobolanului şi de a acţiona ca locotenent al său, pentru a fi tras de acesta pe culmile pe care, cîteodată, reuşeşte să ajungă.

Aşa stînd lucrurile, nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de aparenţe şi să combatem numai şobolanul de canal, tolerîndu-l, în schimb, pe “suavul” şoarece de bibliotecă. Cei doi fac parte din aceeaşi specie şi, uneori, se coalizează împotriva noastră. Uitaţi-vă cu atenţie la ei:

 

Seamănă bine, nu-i aşa?

NICI O ASEMĂNARE ÎNTRE CELE DOUĂ PIEŢE

Intru direct în subiect: pe bloguri, prin ziare, la televiziuni, mulţi neaveniţi au comparat protestele din Piaţa Universităţii, din ultimele săptămîni, cu cele desfăşurate în acelaşi loc, la începutul anului 1990. Mai mult decît atît, am văzut, printre manifestanţi, cîteva persoane – foarte puţine la număr – cu dreptunghiuri de hîrtie agăţate-n piept, pe care se putea citi: “GOLAN 1990″. Şi pentru că nimeni n-a făcut pînă acum remarca asta, o voi face eu: comparaţia între cele două mişcări protestatare, cea din 1990 şi cea din 2012, este – s-o spunem pe şleau! – o imbecilitate!!! Să mă explic.

În 1990, manifestanţii din piaţă erau nişte protestatari de paie. Pentru simplul motiv că nu aveau împotriva cui sau a ce protesta. Regimul comunist din România se prăbuşise definitiv în decembrie 1989 (spre deosebire de alte state din Europa de est, în care, conform perestroikăi gorbacioviste, regimurile comuniste n-au căzut în 1989, ci doar s-au liberalizat, mai supravieţuind astfel încă vreun an), iar alegerile libere fuseseră deja stabilite pentru mai 1990; nu exista, prin urmare, nici un motiv autentic de nemulţumire din partea populaţiei şi nici un stat bătut în cuie şi consolidat, împotriva căruia s-ar fi putut îndrepta respectivele nemulţumiri. Manifestanţii din Piaţa Universităţii n-au fost, aşadar, decît nişte penibili “anticomunişti” de operetă, care au pornit “lupta” împotriva comunismului după căderea lui definitivă. Pe unde s-or fi ascuns toţi aceşti “eroi”, “intelectuali” şi vajnici “oameni de dreapta”, pe vremea comunismului adevărat, nu se ştie. Mai mult ca sigur că unii dintre ei l-au pupat în cur pe “geniul Carpaţilor”, iar cei mai mulţi au tăcut chitic, după modelul abatelui Emmanuel-Joseph Sieyès, figură de prim rang a Revoluţiei Franceze şi membru al Directoratului în 1795, care, întrebat, într-una din şedinţele Convenţiei Naţionale, ce a făcut pe  vremea Terorii, pentru a merita un post de director după încetarea ei (aluzie clară la faptul că nici nu i se auzise glasul şi nu luase nici un fel de atitudine), a răspuns, cu un surîs vag: “J’ai vecu” (“Am trăit”). Ei bine, după revoluţia din decembrie 1989, manifestanţii din Piaţa Universităţii, care, pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, aleseseră să trăiască, s-au trezit, o dată ce-au fost siguri că nu mai riscă absolut nimic, că urlă “eroismu”-n ei şi, poate într-o încercare disperată şi tardivă de a-şi recîştiga respectul de sine, grav şifonat pe timpul dictaturii (cea reală!), au ieşit, în sfîrşit, în stradă, la “luptă”, împotriva unui regim încă inexistent şi în pofida unui întreg popor, care nu înţelegea ce urmăresc şi nu le împărtăşea cîtuşi de puţin zbuciumul bezmetic.

Mai mult decît atît, în degringolada tîmpă din capetele şi din acţiunile lor, “golanii”  s-au lăsat manipulaţi de liderii aşa-ziselor “partide istorice”, Radu Cîmpeanu, de la PNL, şi Corneliu Coposu, de la PNŢ, două fosile care, înnebunite că românii nu le tratează cu entuziasmul pe care-l aşteptau şi pe care erau convinse că îl merită, au fost gata-gata să dea o lovitură de stat împotriva noii şi fragilei democraţii din România, folosindu-i pe idioţii din piaţă ca masă de manevră şi sursă de instabilitate politică, doar-doar or pune mîna pe puterea la care rîvneau cu disperare. În simplitatea judecăţii lor, cei doi boşorogi au crezut, iniţial, că este suficient să cadă comunismul, ca ţara să facă, imediat, un uriaş salt înapoi, cu 45 de ani în urmă, şi să restabilească exact acelaşi statu-quo politic din perioada interbelică. Apoi, cînd au constatat că s-au înşelat crunt şi că poporul nici nu-i mai cunoaşte, nici nu mai vrea să aibă de-a face cu ei, au încercat să ia cu forţa puterea care nu li se oferea de bunăvoie, sincer convinşi că vîrsta lor înaintată, epoca revolută pe care au trăit-o şi anii grei de închisoare sînt nişte merite intrinsece şi incontestabile, care le dau dreptul moral de a-şi însuşi statul, indiferent prin ce mijloace, chit că, altminteri, erau nişte nulităţi patentate, care n-au emis în viaţa lor o idee politică, economică sau socială valabilă şi care n-au făcut niciodată nimic concret şi palpabil pentru ţara lor.

În aceste condiţii, protestatarii din 1990 au fost nişte elemente execrabile şi dubioase, care, neştiind nici ele foarte bine ce voiau, n-au fost capabile nici măcar să formuleze nişte revendicări coerente, limitîndu-se la melodii ridicole, lălăite pe acompaniamente de chitară, la violenţe şi tulburări ale liniştii publice de nimic justificate şi la lozinci cretine şi de-a dreptul bestiale, ca, de pildă, acel “Iliescu, du-te-acasă,/Ţi-e nevasta canceroasă!”. Ba mai mult, după alegerile libere de pe 20 mai, cînd poporul, în majoritatea lui covîrşitoare, l-a ales pe Ion Iliescu în fruntea statului, iar FSN-ul a cîştigat majoritatea în Parlament, manifestaţiile din Piaţa Universităţii şi-au pierdut şi bruma de legitimitate pe care vor fi avut-o vreodată, transformîndu-se, o dată cu finalizarea procesului electoral, într-o sfidare la adresa mai tuturor românilor, care, cu ocazia scrutinului, au demonstrat limpede şi fără drept de apel că preferinţele lor politice sînt diametral opuse celor promovate în piaţă. Aşa stînd lucrurile, manifestaţiile din 1990 n-au fost nici îndreptăţite, nici eroice, nici justificate, ci, pur şi simplu, nemotivate, distructive şi antidemocratice, iar demonstranţii care au luat-o pe cocoaşă de la minerii veniţi în capitală au meritat tot ce-au primit, opinia publică fiind evident favorabilă încheierii acelui bîlci dăunător şi de prost gust, ce pusese deja prea mult la încercare răbdarea unei ţări întregi, ale cărei priorităţi şi probleme reale erau cu totul şi cu totul altele decît “lupta” împotriva dictaturii, după prăbuşirea acesteia.

Cît de tare s-au înşelat “golanii”, în temerile lor inepte, infantile şi hilare, conform cărora Ion Iliescu şi ai lui ar fi fost nişte “criptocomunişti”, care nu urmăreau altceva decît reinstaurarea bolşevismului în România şi înscrierea ţării pe orbita Rusiei, a dovedit-o însăşi realitatea sau, altfel spus, istoria. Pentru că, iată: Iliescu a condus deja România, din funcţia de preşedinte al republicii, vreme de 11 ani, dacă însumăm toate mandatele sale. Ei bine, ce catastrofe s-au întîmplat în tot acest timp? Nici unele! În ce fel a restaurat comunismul şi a plasat ţara sub influenţa Rusiei? În nici un fel! Dimpotrivă: pe timpul lui am intrat în NATO, pe timpul lui am început şi aproape am finalizat negocierile de aderare la UE, pe timpul lui s-au făcut privatizările, pe timpul lui (nu al “marelui monarhist” şi “anticomunist” Emil Constantinescu) a fost invitat regele Mihai să se restabilească definitiv în România… Realitatea i-a contrazis, deci, pe pieţarii din 1990 şi a demonstrat, fără drept de apel, că manifestaţiile lor n-au avut nici o miză şi nici o motivaţie. Doar dacă nu cumva am trăit cu toţii, vreme de 11 ani, ba şi cu o pauză de 4 ani, după primii 7, în plin comunism şi… nu ne-am dat seama!

Spre deosebire de protestele din 1990, însă, protestele de astăzi se întemeiază pe motive reale şi solide. Mai întîi, ele au loc împotriva unui stat consolidat, care a dovedit, deja, ce poate sau, mai bine zis, ce nu poate. Apoi, statul ăsta a fost acaparat, de ani buni, de un preşedinte al republicii cu apucături dictatoriale vădite, Traian Băsescu, care taie şi spînzură în toate domeniile vieţii publice – economic, politic, social, sanitar, educaţional, legislativ, juridic… – ,  încălcînd permanent şi flagrant Constituţia României, cu o nesimţire şi o impunitate strigătoare la cer, ceea ce nu i se putea şi nu i s-a putut niciodată reproşa lui Ion Iliescu. În sfîrşit, spre deosebire de începutul anului 1990, cînd România tocmai ieşise dintr-o lungă perioadă de sărăcie lucie şi toată lumea spera şi credea că nivelul de trai nu poate decît să se îmbunătăţească, situaţia de la începutul anului 2012 stă exact invers: am ieşit dintr-o relativă bunăstare, ca să ne cufundăm din nou în mizerie. Toate acestea, aşadar, sînt motive reale şi incontestabile, care justifică şi îndreptăţesc manifestaţiile ce au loc astăzi în Piaţa Universităţii. Spre deosebire de 1990, noi nu ne jucăm, numai, de-a revoluţionarii, noi protestăm împotriva unei dictaturi adevărate, care ne fură şi ne batjocoreşte în fiecare zi, de ani întregi, şi ne conduce cu o incompetenţă dovedită.

În concluzie, nici o comparaţie nu se poate face între cele două pieţe: cea din 1990 şi cea din 2012. Prima a fost un simulacru ridicol şi dezgustător de revoluţie, după consumarea unei revoluţii autentice. A doua este un protest adevărat, izbucnit din motive cum nu se poate mai întemeiate. A le alătura pe cele două, înseamnă a încerca să o legitimezi în mod abuziv pe prima şi să o cobori în derizoriu pe a doua. Iar cea mai bună dovadă că mişcările în cauză sînt diametral opuse este aceasta: aceiaşi “intelectuali de dreapta” care, în 1990, au “luptat” contra comunismului-fantomă, l-au votat pe Traian Băsescu, împotriva căruia se protestează astăzi, în 2004 şi 2009, de frica aceluiaşi comunism-fantomă, chiar dacă, acum, mulţi dintre ei se zgîrie pe ochi. Cele două pieţe au, deci, un singur punct comun: locaţia. Din fericire pentru aceasta din urmă, căreia, rămasă de tristă amintire în mentalul citadin, în urma acelui aşa-zis protest îndoielnic şi penibil, i s-a spălat astăzi, după protestele reale, reputaţia.

ADEVĂRATELE CAUZE ALE MANIFESTAŢIILOR DE STRADĂ

Dintre toate ipotezele pertinente, raţionale, logice, realiste şi argumentate, menite să explice cauzele protestelor stradale care au loc în mai toată ţara, de aproape două săptămîni – mahalaua ineptă, imbecilizată de manipulările desfăşurate de televiziunile mogulilor; conspiraţia USL-ului, care a mers pînă într-acolo încît şi-a trimis în stradă propriii oameni, deghizaţi în cetăţeni de rînd, şi, pentru a mai îngroşa rîndurile acestora, a plătit cu bani grei indivizi neînregimentaţi politic, dar lipsiţi de scrupule, spre a manifesta împotriva regimului de mare succes Băsescu-Boc; revolta românilor nu atît împotriva dictaturii băsiste, cît a întregii clase politice dîmboviţene postrevoluţionare, care ne-a băgat, in corpore, în falimentul în care ne zbatem astăzi – dintre toate aceste explicaţii de bun-simţ, spuneam, una – cea din urmă – mi-a atras atenţia în mod special şi mi s-a părut cea mai plauzibilă.

Aşa stînd lucrurile, abia azi, după mai multe zile în care am participat la demonstraţiile din Piaţa Universităţii, am început să-mi pun cu adevărat problema cauzelor reale şi profunde ale protestelor noastre şi să-i chestionez în acest sens pe colegii mei manifestanţi, întrebîndu-i pe mulţi dintre ei de ce au ieşit în stradă. Iar răspunsurile lor m-au lămurit pe deplin, m-au luminat, aş putea spune, m-au trezit la realitate, ca pe un somnambul care, pînă deunăzi, îndeplinea inconştient anumite acţiuni, fără să ştie de ce se comportă astfel. Pe scurt, răspunsurile manifestanţilor mi-au dat conştiinţa de protestatar, care, pînă de curînd, mi-a lipsit cu desăvîrşire, şi m-au făcut să înţeleg adevăratele cauze ale dezastrului care s-a abătut asupra noastră.

Astfel, mulţi dintre ei mi-au spus că, într-adevăr, sînt nemulţumiţi şi dezgustaţi de întreaga noastră clasă politică postdecembristă, care ne fură şi îşi bate joc de noi de peste douăzeci de ani încoace, şi că Ion Iliescu şi Emil Constantinescu sînt la fel de vinovaţi de greutăţile pe care le îndurăm azi ca şi Traian Băsescu. Alţii s-au întors chiar mai departe în timp, explicîndu-mi că responsabil de catastrofa actuală este şi Nicolae Ceauşescu, sinistrul dictator comunist care ne-a distrus bisericile şi a înfometat un popor întreg. Unii s-au declarat scîrbiţi de regele Carol al II-lea şi de regimul său autoritar, care ne-a costat, într-un final, pierderea definitivă a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Cadrilaterului. Alţii s-au plîns de Carol I, compromis în afacerea Strousberg (numită astfel după firma germană omonimă, pe care a ales-o, în mod discreţionar, pentru a construi căile ferate din România şi care s-a dovedit incapabilă să-şi îndeplinească sarcina), şi de Alexandru Ioan Cuza, de lovitura lui de stat de la 2 mai 1864, prin care a dizolvat Adunarea Legiuitoare, şi  de camarila de care se înconjurase. Am auzit şi multe proteste împotriva domnitorilor fanarioţi, care ne-au spoliat timp de mai bine de un secol, a lui Mihai Viteazul, care a legat ţăranii de pămînt, transformîndu-i în iobagi, a lui Ştefan cel Mare, din cauza căruia au murit atîţia moldoveni în războaie, a lui Vlad Ţepeş, care a supt sîngele poporului, a împăratului Traian, care ne-a invadat, a lui Decebal, care, sinucigîndu-se, în loc să continue lupta împotriva cotropitorilor romani, a trădat mai ceva ca Regele Mihai, atunci cînd a abdicat şi a lăsat ţara pe mîna bolşevicilor, a lui Burebista, care, îngrijorat de răspîndirea viciului beţiei printre supuşii săi, a dat foc viilor…

Şi atunci, parcă toată înţelepciunea lumii s-a adunat în capul meu şi am primit, deodată, REVELAŢIA: că toţi conducătorii noştri, din toată istoria noastră milenară, sînt vinovaţi de starea de lucruri de la ora actuală şi că a-l acuza exclusiv pe Traian Băsescu de dificultăţile cu care ne confruntăm astăzi ar fi o imbecilitate şi o nedreptate strigătoare la cer!!! Aşa că, în seara asta, mi-am şi făcut o pancartă, după modelul celei văzute la cineva din piaţă – “PDL, USL – ACEEAŞI MIZERIE!” – ,  dar mult mai cuprinzătoare: “BUREBISTA, DECEBAL, TRAIAN, VLAD ŢEPEŞ, ŞTEFAN CEL MARE, MIHAI VITEAZUL, DOMNII FANARIOŢI, ALEXANDRU IOAN CUZA, REGII CAROL I, CAROL AL II-LEA ŞI MIHAI, NICOLAE CEAUŞESCU, ION ILIESCU, EMIL CONSTANTINESCU, TRAIAN BĂSESCU – ACEEAŞI MIZERIE!!!”. Iar de mîine, mă voi duce cu ea în Piaţa Universităţii, “în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacurilor”, vorba evanghelistului.

DISPUTA CU BĂSIŞTII TURBAŢI LUCAMAN ŞI ALEXA, DE PE “ALEXA BLOG”, SAU CUM SE ZVÎRCOLESC PUPINCURIŞTII

Ieri, sîmbătă, 21 ianuarie 2012, primesc, în josul articolului “Tehnica manifestaţiilor de stradă”, de pe acest blog, următorul pingback: ZIARISTII SI MESAJELE CODATE …DECEMBRIE 1989– IANUARIE 2012. Dau click pe el, parcurg la repezeală textul (scris de lucaman, coposesor de blog cu alexa) şi, spre finalul lui, citesc următoarele: “Ca sa nu mai vorbim ca avem si Manualul de lupta USL la vedere.…pus la dispozitia tuturor, de un vajnic luptator de guerilla pe bloguri”. Bineînţeles, mă grăbesc să dau cuvenita replică, chiar pe “Alexa blog”. Primesc un răspuns de la lucaman, scriu un nou comentariu, primesc un al doilea răspuns de la alexa şi replic iarăşi. Blogul fiind astfel setat încît numai primul comentariu necesită aprobarea administratorilor, toate celelalte mesaje ale mele au apărut automat, după postarea primului. Şi totuşi, surpriză: după ce au fost citite, două dintre comentariile mele au fost mai întîi băgate-n aşteptare, apoi, împreună cu un al treilea, şterse, fără nici o explicaţie! De fapt, scriu eu “surpriză” şi fac pe miratul, dar, în realitate, nu sînt deloc surprins. I-am combătut pe cei doi pupincurişti portocalii cu o asemenea logică şi claritate, încît pur şi simplu n-au mai avut ce sa-mi răspundă, s-au trezit complet lipsiţi de contraargumente şi… au fost nevoiţi să mă cenzureze, în cel mai pur stil comunist! I-am zdrobit pe imbecili, i-am făcut mat, i-am redus la tăcere, ce mai încoace şi-ncolo!!! Acestea fiind zise, redau mai jos, cu copy/paste, schimbul de replici dintre mine şi cei doi băsişti abjecţi şi idioţi:

maharajahuldekapurthala Says:

January 21, 2012 at 10:45 pm

Da, bai, pupincuristule, eu am postat, pe blogul meu, “Manualul de lupta USL”, cum ii spui tu! Doar ca nu e USL, aici e marea prostie pe care o comiteti voi, basistii: e suficient sa nu-l iubesti pe presedintele care-si bate joc de noi de peste 7 ani, ca sa va napustiti voi sa spuneti ca e mana USL. De parca iubirea de Basescu ar fi obligatorie pentru orice roman cinstit, altminteri, daca esti contra, “te-a pus cineva”. Doamne Dumnezeule, câta’i prostia!!!!! Norocul vostru ca nu doare! In ce ma priveste, lucrurile stau asa: nu fac parte din nici un serviciu sau partid, dar nu-l plac pe Basescul tau, conform drepturilor pe care mi le confera Constitutia Romaniei. Ai vreo problema cu asta, lacheu al puterii ce esti?!
Reply

lucaman Says:

January 21, 2012 at 11:02 pm

Recunosc bunul simtz liberal dupa elegantul limbaj etalat.Sunteti generos cu injuriile si violent cu cei care nu va impartasesc ideile.Este o violenta care tradeaza mari frustrari.Considerati ca meritati mai mult iar societatea nu va recompenseaza.Aveti mai multe variante insa va recomand una sigura…cautati sa va gasiti o slujba serioasa.Sunteti victima celor care va folosesc si riscati sa ramaneti nefericit. Realizati ca in lipsa unui limbaj elegant nu putem dialoga.Injuriile nu tin loc de idei.
Reply

maharajahuldekapurthala Says:

January 21, 2012 at 11:11 pm

Hai nu vorbi! Dar tu cum iti permiti sa AFIRMI (atentie, nici macar sa presupui) ca am postat “manualul de lupta” la ordinele USL? Ai vreo dovada sau vreun argument pertinent? Ca daca nu, afirmatia ta E PURA CALOMNIE, izvorata din intoleranta cu care-i tratezi pe toti cei care nu-ti impartasesc dragostea fierbinte pentru presedinte.
Reply

alexa Says:

January 21, 2012 at 11:19 pm

Unde scrie “la ordinele USL” “? Inventezi cuvinte si intelesuri ? Sau te-a luat valul revolutionar ?
Reply

maharajahuldekapurthala Says:
Your comment is awaiting moderation.
January 21, 2012 at 11:34 pm

Cum unde scrie, fato? Pai daca lucaman a rebotezat postul meu, cu de la sine putere, “Manualul de lupta al USL”? Sau nu stii sa citesti? De altfel, asta este mesajul intregului articol: “securistii” aflati in slujba USL organizeaza protestele antibasiste. Citez: “Se vede treaba ca securistii USL au turbat definitiv si mai mult, pregatesc dupa tiparul 21-22 cine-a tras in noi, o reeditare in 2012″.

Cat despre insultele de care se plangea lucaman, ce ziceti de asta: “Pe cine naiba vreti sa manipulati si ce vreti sa faceti ? De-a dreptul idioti !”.

In concluzie:

1. CALOMNIATI DIVERSE PERSOANE, printre care si pe mine, FARA NICI CEA MAI MICA DOVADA;

2. Insultati pe cei care nu va impartasesc opiniile politice, apoi va plangeti ca vi se raspunde cu aceeasi moneda;

3. Porniti de la premisa complet IDIOATA (sorry, folosesc calificativul lui lucaman) ca orice proteste antibasiste sunt obligatoriu organizate de opozitie, ca si cum am fi obligati sa-l adoram in cor pe Base;

4. Bateti campii cu “securistii” aflati in slujba opozitiei, cand o tara-ntreaga stie ca Base si-a supus de mult serviciile si le foloseste ca instrumente de opresiune;

5. Vorbiti de “paranoici”, in conditiile-n care voi vedeti o conspiratie in spatele oricaror opinii si proteste antibasiste.

SUNTETI DUSI RAU, DAR RRRAU DE TOT!!!! ATI PIERDUT ORICE CONTACT CU REALITATEA!!! IAR PROTESTELE DIN ULTIMELE ZILE V-AU ADUS LA DISPERARE SI V-AU LUAT SI BRUMA DE RATIUNE PE CARE VETI FI AVUT-O VREODATA!!!
Reply

maharajahuldekapurthala Says:

January 21, 2012 at 11:40 pm

Reactia e tipica pentru toti cei ramasi fara replica: daca vad ca nu mai au argumente, sterg raspunsurile celor atacati. Ce josnicie!!! Ce intoleranta!!! Curat talibanism!!!
Reply

lucaman Says:

January 21, 2012 at 11:26 pm

Ca sa nu mai vorbim ca avem si Manualul de lupta USL la vedere.…pus la dispozitia tuturor, de un vajnic luptator de guerilla pe bloguri.

USL-ul a incurajat lupta in strada.Nu a facut din asta un secret.Ieri au facut jonctiunea in piatza.Activistii lor s-au fotografiat cu manifestantii.Inteleg ca te deranjeaza alaturarea de USL…….

De intolerant ce sunt poti tu posta aici….
Reply

maharajahuldekapurthala Says:

January 21, 2012 at 11:37 pm

Ai dreptate, USL s-a alaturat protestatarilor. Dar S-A ALATURAT, nu a organizat protestele.
Reply

maharajahuldekapurthala Says:

January 21, 2012 at 10:48 pm

Cat despre paranoici, tu vorbesti, care-ti imaginezi ca in spatele oricarui protest antibasist trebuie sa fie, musai, o conspiratie?! Nu esti chiar cel mai inteligent om din tara asta, nu-i asa?
Reply

lucaman Says:

January 21, 2012 at 11:03 pm

Nu …dar am cititori la fel de inteligenti ca mine.
Reply

maharajahuldekapurthala Says:

January 21, 2012 at 11:12 pm

Asta era clar din start, nici nu trebuia s-o mai scrii.
Reply

lucaman Says:

January 21, 2012 at 11:13 pm

Esti unul dintre ei….
Reply

maharajahuldekapurthala Says:
Your comment is awaiting moderation.
January 21, 2012 at 11:34 pm

Din pacate pentru tine, nu sunt.
Reply

maharajahuldekapurthala Says [mesaj şters, fără a mai fi trecut în aşteptare - nota mea]:

January 21, 2012 at 11:39 pm

Ce faci, nene, mi-ai bagat comentariul in asteptare? Pai vezi ca esti intolerant?
Reply

NU POŢI SĂ FACI DIN CĂCAT BICI!

După ce-am participat la protestele din Piaţa Universităţii şi la “marele” miting de la Arcul de Triumf, m-am convins de un lucru: manifestaţiile se vor fîsîi, iar golanul retardat, cu aere de reformator providenţial, de la Cotroceni va rămîne neclintit la locul lui, cel puţin pînă la alegerile din toamna acestui an. Motivul este cît se poate de simplu: numărul protestatarilor este mult, mult, mult prea mic. Numai ieri au fost ceva mai numeroşi, căci mitingul organizat de USL a atras mai mulţi oameni ca de obicei, din care o parte s-au deplasat, ulterior, la universitate. Altminteri, în piaţă şi în faţa Teatrului Naţional se adună, seară de seară, aceleaşi şi-aceleaşi figuri, devenite deja familiare şi care, de regulă, nu cred să însumeze nici o mie de persoane.

Românii sînt, în marea lor majoritate, fie laşi, fie nepăsători şi – am convingerea! – într-o măsură încă foarte mare, mult prea mare, băsişti – deci, cumplit de imbecili. De fiecare dată cînd merg spre piaţă sau mă întorc acasă, mă izbeşte răceala revoltătoare cu care trece lumea prin jurul universităţii, văzîndu-şi calmă de treburile ei, nici cu frică, nici cu interes, ci, pur şi simplu, cu o indiferenţă liniştită. Şi sînt nevoit să constat, cu tristeţe, că românilor încă nu li s-a aplecat de Traian Băsescu şi de banda lui. C-aşa-i românul: o fiinţă inferioară, care nu se revoltă pînă nu-i atins la buzunar sau la stomac. De-aia s-a revoltat poporul în decembrie 1989 şi tot de-aia se revoltă o minoritate infimă – aia cu pensii şi salarii tăiate drastic ori redusă la starea de şomaj – în ianuarie 2012. Altminteri, majoritatea compatrioţilor noştri, descurcăreţi din fire cum sînt, resimt mai puţin dezastruoasa politică economică practicată de hoţul şi incompetentul Traian Băsescu şi… îşi văd, nepăsători, de ale lor. Nu-i interesează că nemernicul a fraudat două alegeri prezidenţiale (2004 şi 2009), că se pregăteşte să le fraudeze şi pe cele parlamentare din toamna lui 2012, că, în disperarea-i de a-şi asigura puterea absolută, a dat peste cap toate instituţiile statului (votul pe liste, parlamentul bicameral, alegerile locale – pe care le-a redus la un singur tur de scrutin – etc.), că încalcă permanent şi flagrant Constituţia, erijîndu-se în şef de guvern şi tăind şi spînzurînd în toate domeniile (învăţămînt, sănătate ş.a.m.d.), că era cît pe ce să privatizeze sistemul de ambulanţe şi spitalele, din lipsă de bani la buget, dar menţine şi acum, în plină şi cruntă criză economică, un minister perfect inutil – Dezvoltarea Regională şi Turismul – ,  înfiinţat anume pentru curviştina lui şi căruia, dintre toate departamentele guvernului, îi alocă sumele cele mai generoase… Puţin le pasă românilor de toate astea. Cît timp mai au cu ce-şi umple stomacul, cît timp mai cred că, “totuşi, nu e chiar aşa de rău”, îi doare pe ei în cur de democraţie, administraţie competentă şi cinstită, statul de drept…

Aşa stînd lucrurile, mi se pare absolut evident că protestele nu mai cum să capete amploare. Mîna de români cu adevărat nemulţumiţi de regimul Băsescu şi animaţi de spirit civic ies deja în stradă de opt zile. Şi dacă, în tot acest timp, nu li s-au adăugat noi şi noi manifestanţi, nu văd de ce ar face-o de acum încolo. Astfel încît singura previziune realistă mi se pare aceea conform căreia, mai devreme sau mai tîrziu, demonstraţiile se vor dezumfla, fără să fi obţinut nimic din ce şi-au propus. Sper din tot sufletul să mă înşel, dar nu prea cred. M-am lămurit, o dată-n plus, că, aşa cum spune o veche vorbă românească, nu poţi să faci din căcat bici!